Organizația Studenților Creștini Evanghelici din România Suceava

Hai cu noi !

Despre noi


Motivați de dragostea lui Dumnezeu, grupul de studenți promovează principiile biblice în viața studențească prin ucenicizare.

Prin ucenicizare înțelegem dorința (căci atât ni se cuvine) de a crește în asemănarea cu Hristos. Din umila noastră dorință, Dumnezeu să fructifice, prin harul Său, rod spre slava și gloria Lui prin răspândirea Veștii Bune, indiferent de ce presupune asta.

Viziune


Grupul își propune ca prin toate activitățile, indiferent de forma lor, să expună participanții la un context care să faciliteze conștientizarea nevoilor existente și soluționarea acestora din perspectivă biblică

Ne-am născut neajutorați. De îndată ce devenim pe deplin conștienți descoperim singurătatea , zicea C.S. Lewis. Ne alăturăm lui și consimțim cu nevoia de apartenență. Fizic, emoțional, intelectual, avem nevoie de ceilalți, avem nevoie de ei dacă e să cunoaștem ceva, chiar și pe noi înșine

Întâlniri săptămânale

În cadrul acestora abordăm subiecte care vizează conduita studentului creștin în mediul universitar

Activități sportive

Ieșiri pe munte, volley, football, tabere de ski. Specificul acestora constă în construirea contextelor în care studenții au posibilitatea de a descoperi aspirații și neajunsuri comune

Reflecții

Mizeria și neputința umană odată conștientizate, cer a fi soluționate. Săptămânile de rugăciune și studiu biblic ne direcționează către soluție - Dumnezeu Însuși

Comunitate

Grupul vizează în special studenții, dar și liceenii sau absolvenții care sunt animați de aceeași dorință

Creații studențești


"Nici un om care prețuiește originalitatea nu va fi vreodată original.
În schimb, încercați să spuneți adevărul așa cum îl vedeți, încercați să faceți o treabă cât puteți de bine, de dragul muncii,
și ceea ce oamenii numesc originalitate va veni de la sine."
C.S. Lewis

Citate / Recomandări carte

Fotografii


"... orice concepție despre părtășia creștină care nu este în primul rând părtășie cu El nu are valoare."
C.S. Lewis

Evenimente studențești


Ia legătura cu noi