O, ce har nespus: să-ţi predai fiinţa întreagă Domnului Isus!

       După ce l-a creat pe om din ţărâna, lui Dumnezeu tare îi plăcea să stea de vorbă cu podoaba creaţiei sale. Era o delectare ca în răcoarea dimineţii Dumnezeu şi Adam să aibă părtăşie în Eden. Această stare de beatitudine, însă, n-a durat mult. Omul a fost înşelat de Şarpe. Dumnezeu s-a întristat mult şi dezamăgit de atitudinea lui Adam a hotărât să întrerupă legătura cu el. Acum Adam nu mai are bucurie deplină şi o dată cu trecerea anilor îşi caută împlinirea în tot felul de lucruri păcătoase. Dumnezeu devine tot mai dezamăgit de preocupările omului şi regretă că l-a creat… La un moment dat, tot El, Dumnezeu, Suveranul se coboară spre om. Îi vede dezgustul şi Își mai arată o dată îndurarea. Strigă din cerul Său: “Oameni! Vă cunosc neîmplinirea. Vreau mult să avem aceeaşi părtăşie ca odinioară în Eden. Am o soluţie pentru voi: Priviţi! Acesta este Fiul Meu în care Îmi găsesc toată plăcerea! De El să ascultaţi! Faceţi orice vă va zice!”

        Dumnezeu a dat totul ca să reabiliteze relaţia Sa cu omul. A consumat Resursa cea mai preţioasă. A fost iniţiativa Lui şi nu I-a părut deloc rău pentru decizia luată. Acum problema se pune altfel. Tu, ca beneficiar al acestui favor al Creatorului, cum te raportezi la Dumnezeul tău? Eşti devotat cu toată fiinţa ta scopurilor şi idealurilor Sale? Eşti gata să dai tot ce ai pentru împlinirea planurilor Lui? Dumnezeu a făcut-o pentru tine şi n-a fost dator. Pe tine ce te împiedica să-L slujeşti aşa cum scrie în Biblie? De ce să fii superficial cu Dumnezeul tău? Da, chiar aşa, de ce să fii superficial cu Dumnezeul tău? Nu va fi deloc încântat să-L iubeşti 85% sau 90%. Niciodată. El se simte bine în inima ta doar atunci când este toată a Lui. Dumnezeu nu împarte inima ta cu nimeni. Dacă ai ceva păcătos sau necurat în ea şi nu lucrezi la eliminarea răului Dumnezeu nu va ezita să Se retragă.

       La un moment dat, nişte oameni care se credeau cei mai sfinți se prezintă la Mântuitorul ca să fie aplaudaţi. Dar nu le-a aclamat nimeni. Nici ei n-au mai avut curaj pentru întrebări suplimentare. De ce? Să vezi ce le-a spus Isus: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.” Ei nu făceau asta şi a trebuit să le sublinieze: “Aceasta este cea mai mare poruncă!”. Prin urmare trebuie împlinită cu stricteţe. E poruncă şi e cea mai mare. Isus face o pauză, apoi îi întreabă: “De fapt ce credeţi voi despre Hristos? Al cui Fiu este?” Dar tu ce crezi despre Dumnezeu? Ştii cine este El? Ştii ce a făcut pentru tine? Întrebarea e mai profundă decât pare. Care e ideea? Atunci când Îl cunoşti pe Dumnezeu, când relaţionezi cu El şi te bucuri de sfatul Lui, aceasta “cea mai mare poruncă” devine o plăcere. Aici voia Hristos să ajungă. Când Adam vorbea cu Dumnezeu în răcoarea dimineţii, nu se punea problema poruncii. Dimpotrivă, era ceva normal. Adam ştia cine este Dumnezeu. Dar tu, creştine de azi, ce spui? E o plăcere să Îl iubeşti pe Dumnezeu sau e cea mai mare poruncă pe care nu o poţi împlini? Îl iubeşti pe Dumnezeu din toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, cu toată puterea ta sau eşti… aproape creştin? Biblia avertizează: “Nu oricine Îmi zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acel care face voia Tatălui Meu”, dar nu împins de la spate, ci din dragoste mereu crescândă. Ai să spui că eşti un om moral, integru, corect, ca în fiecare duminică mergi la biserică şi cânţi în cor sau asculţi atent predică. Eşti… aproape creştin, dar nu-i suficient. Dumnezeu are pretenţii mult mai mari de la tine. El vrea să vorbească cu tine, să Îi spui eşecurile sau bucuriile, să te încrezi în El. Să-L iubeşti. Înţelegi asta? Atunci eşti creştin: când Îl iubeşti cu toată fiinţa ta pe Isus, indiferent de circumstanţele vieţii sau de ce spun cei din jurul tău.

        Să nu furi, să nu minţi, să nu pofteşti, să nu… să nu. Astea sunt porunci. Astăzi n-am furat! Bravo! Ai o bulină albă! Astăzi n-am minţit! Felicitări! Încă un punct! Eşti… aproape creştin. Creştinul nu urmăreşte să adune puncte şi nici buline. El nu fură pentru că Îl iubeşte pe Dumnezeu, iar furtul Îl ofensează. El nu pofteşte pentru că asta Îl dezonorează pe Dumnezeu. E o diferenţă, aşa-i? Ce faci tu ca şi creştin? Nu te întreb ce nu faci. Ce faci tu ca şi copil al Tatălui Ceresc? Nu fii superficial cu Dumnezeul tău!

         Iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima ta? Sau afecţiunea ta e împărţită şi pentru alte lucruri? Aşa e făcută inima ta, exact cu forma lui Dumnezeu. Dacă permiţi unor lucruri străine să intre în ea, Dumnezeu va trebui să iasă puţin şi… nu mai eşti creştin. Din inimă ies izvoarele vieţii. Lasă ca viaţa ta să izvorască din Dumnezeu, rezervându-I tot confortul din inima ta.

         Iubeşti pe Dumnezeu cu tot sufletul tău? Pune-ţi raţiunea, voinţa şi sentimentele sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Orice gând fă-l rob al ascultării de Hristos, acordează-ţi voinţa pe frecvenţa voii Lui Dumnezeu, iar sentimentele tale fă-le roade ale Duhului Sfânt, nu ale firii pământeşti, ca să primeşti din partea Domnului confirmarea de creştin.

       Iubeşti pe Dumnezeu cu tot cugetul tău? Tu trebuie să o faci. Alţii n-au făcut-o, şi-au murdărit cugetul şi au căzut de la credinţă. Conştiinţa îţi arată cât de sfânt eşti acum. Dacă te mustră pentru o oarecare fapta sau atitudine, urmează-i sfatul. Vei fi creştin. Nu te uita că pe vecinul tău sau prietenul ori fratele tău nu-l atenţionează conştiinţa. E vorba de relaţia lui cu Dumnezeu. Cugetul te mustră în funcţie de cât de mult Îl cunoşti pe Dumnezeu. Pe mine mă mustra într-un fel, pe tine în alt fel. Trebuie să fim atenţi şi să ascultăm glasul conştiinţei pentru a fi creştini autentici.

       Iubeşti pe Dumnezeu cu toată tăria ta? Când Îl iubeşti aşa pe Dumnezeu, concomitent te împotriveşti celui rău. Biblia chiar ne îndeamnă: “Împotriviţi-vă celui rău tari în credinţa şi el va fugi de la voi”. Te împotriveşti “până la sânge” în lupta cu păcatul sau Îl laşi pe Dumnezeu puţin la o parte şi faci compromisuri? Fii creştin şi de data asta!

       O, ce har nespus e să-ţi predai fiinţa întreagă lui Isus! El a dat totul ca să ai o viaţă cu bucurii depline. Vrea să fii moştenitor împreună cu sfinţii. Care e răspunsul tău? E iubire sau I-ai spus odată “da”, iar acum trebuie să te împingă cineva de la spate să te apropii de Dumnezeu?

         Nu fii superficial cu Dumnezeul tău! Zboară spre El! Fii creştin!

 

 

Beni Petruneac – Absolvent FSEAP