Te-am ascultat de-atâtea ori

Când pledoaria ţi-ai adus-o.

Ai tot vorbit, deşi-n strâmtori

N-ai spus ce te durea.Şi plânsul

Ce trebuia să-l vadă toţi

Tu l-ai ascuns până-n străfunduri…

 

Şi nimeni n-a putut atunci

La inimă să iţi ajungă.

Umblai străin printre-ale tale stânci,

Nici un alin nu ţi-a ajuns la inima-ţi plăpândă,

Deşi-ar fi fost  atâţi să te mângâie…

Dar ai vorbit prea mult ca să te-audă…

                                                                                                         Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II