Te-am ascultat de-atâtea ori
Când pledoaria ţi-ai adus-o.
Ai tot vorbit, deşi-n strâmtori
N-ai spus ce te durea.Şi plânsul
Ce trebuia să-l vadă toţi
Tu l-ai ascuns până-n străfunduri…

Şi nimeni n-a putut atunci
La inimă să iţi ajungă.
Umblai străin printre-ale tale stânci,
Nici un alin nu ţi-a ajuns la inima-ţi plăpândă,
Deşi-ar fi fost atâţi să te mângâie…
Dar ai vorbit prea mult ca să te-audă…

Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II