foto viziune

       Viziunea OSCER este de a forma studenti crestini care sa reprezinte Evanghelia, integrati fiind în Bisericile locale si având impact prin exemplul personal în mediu universitar si în întreaga societate. Ne dorim sa prezentam perspective biblice pentru circumstantele studentiei cotidiene, iar pentru ca omul nu se poate schimba prin natura lui însasi, il implicam pe Dumnezeu în viziunea si activitatile noastre.

       Aceasta viziune nationala dorim s-o aplicam într-un mod strategic la nivelul grupului local Suceava. De aceea, în prima parte a anului universitar ne concentram atentia pe formarea participantilor la întâlnirile OSCER din Suceava. Desi studentii provin dintr-un mediu evanghelic, am considerat ca pentru a fi eficienti trebuie sa formam mai întâi o echipa puternica. Este important sa dezvoltîam relatii armonioase bazate pe inceredere si principii biblice. Întâlnirile periodice ale grupului tocmai aceasta urmaresc. O data ce studentii se vor simti integrati în aceasta organizatie, si vor întelege chemarea din partea lui Dumnezeu, ca la rândul lor sa formeze ucenici, se va realiza o echipa cu un potential puternic ce se prevede a avea un impact extraordinar în mediul studentesc sucevean. Este partea a doua a viziunii noastre, materializata în diverse proiecte pe care le sus?inem periodic atât in campus, cât si mai restrâns, la nivelul organizatiei.

     Telul principal al studentilor crestini evanghelici ramâne acela de a ajunge cu mesajul Evangheliei la studentii ce nu au o relatie personala cu Dumnezeu.
Pentru realizarea acestei viziuni studentii crestini evanghelici din Suceava au conturat câteva obiective concrete: Ne vom întâlni pentru un program de aproximativ doua ore în fiecare marti de la ora 19:00, pe parcursul unui an universitar, în cadrul caruia se vor desfasura urmatoarele:
- închinare prin rugaciune si cântare;
- studiu biblic în serial interactiv;
- timp de cunoastere organizat.

Vom fi deschisi sa ne ajutam unii pe altii în scopul formarii unui caracter crestin:
- respectându-ne unii pe altii;
- acceptându-ne unii pe altii în sfera principiilor scripturale;
- simtind unii cu altii.

Vom contribui la extinderea Împaratiei lui Hristos prin:
- marturii personale;
- proclamarea Evangheliei printre studenti;
- descoperirea si manifestarea chemarii personale în cadrul bisericilor mici si locale.

Ne vom implica în activitati favorabile dezvoltarii relatiilor:
- activitati sportive;
- iesiri în aer liber;
- tabere crestine: tabara OSCER Sv;
- proiecte caritabile.

Vom fi consecventi în împlinirea responsabilitatilor individuale prin:
- alinierea la viziune;
- stabilirea unor departamente;
- urmarirea eficientei, economicitatii si eficacitatii

Principiile si beneficiile membrilor OSCER-Sv:

Optimism
Spiritualitate
Consecventa
Empatie
Responsabilitate
Sociabilitate
Vigilenta


 OSCER Sv

Organizatia Studentilor Crestini Evanghelici din România – Suceava

Lasati un comentariu

Vă rugăm să țineți cont de faptul că comentariile sunt moderate și rel="nofollow" sunt utilizate. Deci, vă rugăm să nu folosiți cuvânt cheie spam ori domeniu ca numele tau, sau acesta va fi șters. Să avem o conversație cu caracter personal și semnificativ în schimb.