Măştile-i valorează atât de mult pentru ei…

Dar fiecare poartă  măşti!

Poate ai uitat şi trebuie să-ţi aduc aminte

că atunci când te-ai născut

ai pierdut ce-ai avut,

ce a fost a trecut,

dar ai intrat în pădurea mascaţilor.

Pădure de labirint

ce nu are ieşire decât

prin Poarta Morţii.

Dar această fată

E foarte studiată.

Păcat! E o mască…

În dormitorul sufletului ei

Se face linişte…

Cade masca de porţelan

Cu un ţipăt vlăguit de puteri

Cu lacrimi , cu perfecţiuni, cu defecte,

Cu ochii ei frumoşi,

Cu faţa-i fină şi perfectă,

Cu mâinile-i albe ,

Cu părul ce-n valuri înoată…

Cu toate… Cu toate!…

Şi măştile cad pe rând…

             ***

Dar fiecare

Are mai multe sortimente de măşti.

În dormitoarele sufletelor lor

Zac pe pereţi măşti colorate.

              ***

Şi toate măştile fetei

                  sunt perfecte!

Vesele, ici-colo măşti cu râsete,

Măşti care zâmbesc,

Pline de pace, armonie, pline de bucurie…

Ea e fata din spatele măştii.

Ea poartă atâtea dureri…

Răni din atâtea provocări.

Peste ea a răsărit un soare

             De raze usturătoare!

Dar un singur  “Cineva”

                    va intra

În camera sufletului ei,

Ce-i ticsită cu măşti.

Măşti pictate în ulei

De maestru fără nume, muritor,

(Un maestru din lume…)

           ***

Când chipu-i senin va ieşi la viaţă

Va fi o nouă dimineaţă

În care soarele, cu raze aurii

Va mângâia cu milă cicatricele adânci.

Ea va ieşi la o nouă viaţă,

Despovărată de privirea de gheaţă

Prin ochii de sticlă ai măştii,

Prin negură şi ceaţă.

Da! Abia atunci va fi o nouă viaţă!

                                                                            Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II