Sunt un suflet într-o formă.

Invizibilă-n interior…

Cu materii deteriorabile pe umeri

Şi aşa…nu pot să zbor!

 

Dar în curând le voi arunca pe toate!

Şi în loc de materii vor creşte aripi

Şi-mi vor înflori raze în păr…

În loc de aceste picioare neputincioase

Voi avea puterea să zbor!

 

Mai e foarte puţin până când

Nu va mai trebui să plâng…

Voi fi un suflet în gând,

Nu doar un suflet într-o formă

Neuniformă.

 

Voi avea puterea să mă bucur  fără limită!

Nu voi mai alerga fără ţintă,

Pentru că nu mă vor mai însoţi

Aceleaşi picioare cu neputinţă

Din suferinţă!

      Dacă nu ştii…

 

Dacă nu ştii ce e cerul de plumb

N-ai simţit niciodată durerea.

Plecat sub povară, plângând

Te-nfăşoară cu lanţuri tăcerea.

 

Dacă cerul ţi-a fost doar senin

N-ai simţit ce-i amaru-n durere

Când suspini, de suspine prea plin,

Când te-ntorci resemnat la tăcere…

 

Nu-arunca cu noroi şi venin

Când aproapele tău e-n durere.

În rugi să-i fii tainic alin.

Pe cel rău tu redu-l la tăcere!

                                                                               Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II