Perspectiva este o reprezentare tridimensională prin desen a unui corp din spațiu pe o suprafață plană.

     – Domnilor studenţi, astăzi aveţi că temă de lucru reprezentarea grafică a unui peisaj privit din perspectivă. Desenul trebuie să aibă în componenţa sa un drum poziţionat central, iar pe marginile acestuia să fie aşezate clădiri.

     Fiecare student îşi însuşeşte cu responsabilitate lucrul atribuit începând să aşeze pe hârtie frânturi din propria imaginaţie. La final profesorul verifică ceea ce studenţii au surprins pe imaculatele coli albe: linii care par a fi paralele, unghiuri foarte ascuţite totul terminându-se într-un punct, undeva în susul paginii, acolo unde imaginea capătă ideea de orizont. Te uiţi, analizezi şi încerci să înţelegi ce se ascunde în spatele clădirilor impozante din primplan. Observi că imaginea este reprezentată în spaţiu, sau aşa cum ne place nouă studenţilor să o numim: 3D. Partea de jos a paginii îţi conturează frumosul peisaj în detalii reliefate, urmând ca liniile de proiecţie să te ducă înspre o zonă slab evidenţiată, partea cea mai depărtată a cadrului. Un mic drum ocupă centrul imaginii, iar clădiri mai mici sau mai mari aleg să ofere protecţie de o parte şi de cealaltă a lui. Acesta îşi întinde marginile formând o cale atât de dreaptă, pe care, plin de curiozitate, ai intenţia să păşeşti. Mici spaţii ce delimitează clădirile pentru a putea fi numerotate îţi aduc în faţă imaginea portiţelor de scăpare prin care deseori în viaţa alegem să ieşim, obosiţi fiind de călătoria de-a lungul drumului pe care conştiincioşi am început cândva să mergem.

     În faţa fiecărui student se aşterne o imaculată foaie a vieţii pe care mereu ne creionam perspectiva pentru anii ce ne stau în faţă. Pornim timizi să trasăm prima linie a ceea ce va consolida drumul nostru în viaţă. Schiţam o linie şi aşteptăm… Ne întrebam dacă e bine, dacă o îndreptăm spre ceva ce ar aduce bucurie sufletelor noastre. Trecem peste frica de necunoscut şi începem… calculăm; parcă drumul este prea îngust. Mergem, mergem şi tot mai lung ni se pare drumul. Asemenea orizontului, ţinta nu se mai întrezăreşte, nu mai avem nici o perspectivă. Fiecare clădire pe lângă care trecem ne arată că nu stăm pe loc. Viaţa e o continuă mişcare. Fiecare construcţie reprezintă oamenii, care, prin cuvintele lor ziditoare ajuta ca drumul nostru să pară mai uşor, sau poate circumstanțe ce ne influențează viața La un moment dat realizăm că e prea greu. Orizontul este atât de incert! E mai uşor să cotim viaţa noastră pe uliţele ce apar ca din neant pe marginea drumului. Mergem şi la stânga şi la dreapta plini de dorinţa de a cerceta, de a vedea ceva nou, dar curând ne dăm seama că ne rătăcim. Ithaca, ținta, care a stat mereu în faţa noastră, acum nu se mai vede. E greu şi parcă labirintul acesta al lumii ne înfăşoară tot mai mult împăcându-ne cu ideea că nu mai avem scăpare… Foarte uşor acceptăm ideea că nu mai este ieşire şi complăcându-ne în starea aceasta începem să gustăm din ceea ce uliţele vieţii ne oferă.

     Dar… Nu uita ceea ce ţi-ai desenat atunci când plin de inocentă şi cu o speranţă dumnezeiască priveai orizontul, nu şi-a schimbat locul. Este tot acolo. Centrează peisajul vieţii tale! Dă-i din nou sens! Se vede iar Ithaca!

     Să nu uiţi că fiecare peisaj are reprezentat un cer în care, plin de dragoste, Dumnezeu veghează asupra creionului tău. Peniţa cu care altădată îţi conturai atât de frumos viaţa, a rămas fără cerneala experienţelor minunate. Să nu uiţi că Dumnezeu este gata să-ţi ofere o călimară nou nouţă. Nu lăsa ca drumul vieţii tale să fie pustiit.

     Fiecare avem orizonturi în viaţa noastră. Numai ca multe dintre ele ni le trasăm noi singuri. Trasează-ţi orizontul vieţii împreună cu Dumnezeu. Vei avea o altă perspectivă.

     Cornel Oleniuc , Absolvent FIMMM