Absolventiada 2012

Anul acesta Absolvențiada s-a desfășurat la Molid in perioada 29 iunie – 1 iulie. Au fost trei zile de bucurie. Evenimentul in sine a avut loc pe 30 iunie, iar celelalte zile s-au evidențiat prin socializare, cunoaștere și expediție.

Absolvențiada 2012 rămane in istoria OSCER Sv. In primul rand au fost zece fete absolvente (Dumnezeu să le binecuvanteze! – Sunt cuvintele care se aud cel mai des la OSCER Suceava), spre deosebire de alţi ani cand printre absolvenți erau și băieţi. Insă mai presus de asta, ceea ce a dat farmec celor trei zile a fost dispoziția pentru slujire a tinerilor. Am rămas plăcut impresionat de dăruirea şi bucuria de a sluji. Efectiv L-am văzut pe Dumnezeu in studenţi şi e uimitor! S-au remarcat momente in care fete şi băieţi m-au uimit personal prin ceea ce au făcut. Dacă nu vedeam slujirea lor era greu să-mi imaginez că există o asemenea revărsare de iubire. Erau fetele şi băieţii lui Dumnezeu dezvăluind caractere selecte, modelate de Hristos.

Dezideratul nostru este OSCER Sv – totul pentru Dumnezeu. Dorim ca absolvenții şi nu numai, toţi studenţii care Il cunosc pe Dumnezeu şi cei care nu Il cunosc să fie oameni de referinţă in societate şi in familie. Aşteptăm să vedem cum va lucra Dumnezeu in viaţa absolventelor din acest an şi ne gandim cu emoţii la absolvenţiada următoare.

Lasati un comentariu

Vă rugăm să țineți cont de faptul că comentariile sunt moderate și rel="nofollow" sunt utilizate. Deci, vă rugăm să nu folosiți cuvânt cheie spam ori domeniu ca numele tau, sau acesta va fi șters. Să avem o conversație cu caracter personal și semnificativ în schimb.