Misiune Siret 2009

 

27.03.09

       Viaţa pe care o trăim pe acest pământ este împletită cu bucurii, zâmbete, lacrimi de fericire dar… şi necazuri, lacrimi de durere şi feţe umbrite de probleme. Interesant e că în cursul ei majoritatea dintre noi ne bucurăm şi ne agăţăm mai mult de momentele cele mai frumoase şi vesele din viaţa noastră. Suntem sănătoşi, plini de viaţă, plini de entuziasm, ne bucurăm de ceea ce avem: familie, copii, prieteni, o şcoală pe care o facem, săltăm de bucurie atunci când jobul ne merge bine, buisness-ul înfloreşte, ne bucurăm atunci când putem vizita locuri frumoase din lumea aceasta, suntem încântaţi când ieşim cu prietenii în oraş sau mergem la o agapă şi lista poate continua în sensul bun al cuvântului. Pentru unii însă bucuriile înseamnă o nouă zi pe care o pot trăi, DOAR că o trăiesc într-un cărucior cu rotile dar sunt bucuroşi că o pot trăi, îi vezi cum plini de viaţă se plimbă dintr-un salon în altul şi îţi salută respectuos prietenii pe care îi au… Pentru alţii bucuriile înseamnă acel zâmbet pe care îl dau din toată inima atunci când cineva îi vizitează în micul lor „paradis”, acel salon de spital deseori nevizitat de noi cei sănătoşi şi fericiţi am putea spune.

          Cu zâmbetul pe buze, unii cu mâinile şi corpul tremurând datorită bolii pe care o au, alţii numai cu o mână, sau numai cu un picior îţi prezintă micul lor „paradis” în care locuiesc, format dintr-un pat şi un aşternut bine aşezat, curat, dar sunt plini de bucurie că îl au, unii îţi prezintă dulapul lor în care vestimentaţia fiind atât de săracă este ridicată la rang înalt de ei… Cu atâta bucurie îţi arată radioul pe care îl au, ceasul pe care şi l-au cumpărat unii din ei care pot să lucreze la întreţinerea unei scări de bloc, sau la cărat gunoiul. Unii dintre ei nu ştiu cum să îşi exprime bucuria decât prin ochii lor care joacă în lacrimi atunci când primesc o banană sau o pungă cu biscuiţi, alţii saltă în picioare şi numai cu gura ei ştiu să desfacă punga cu biscuiţi sau numai ajutaţi de asistente. Alţii te îmbrăţişează atât de cald şi puternic şi nu îşi mai dau drumul pentru că în viaţa lor au dus lipsă de o căldură sufletească care să vină din partea mamei sau unui tătic mândru de fata sau băiatul lui. Părinţii lor s-au ruşinat de ei, nu i-au dorit, ei nu au avut loc în casa lor, la masa lor şi de asta bucuria lor este atât de mare atunci când sunt vizitaţi. Dumnezeu Tatăl meu şi al tău… care citeşti aceste rânduri este şi Tatăl acestor copii, bărbaţi, femei, oameni în vârstă, cu probleme şi dezabilităţi. Stăpânul vieţilor noastre îi cunoaşte, le ştie necazurile care sunt acoperite de anumite bucurii, care pentru unii din noi nu au valoare. Dumnezeu nu este nedrept pentru cauza lor, El ştie de ei şi aşteaptă să vadă de la noi implicarea pe care o avem în a-i ajuta pe cei ce suferă şi care nu se pot bucura de o viaţă normală. Noi ca şi oameni născuţi din nou, cu simţăminte ce izvorăsc din Divinitate, cu o cunoştinţă biblică putem să-i vizităm, să-i îmbărbătăm şi să ne rugam pentru ei şi starea lor.

          Dumnezeu nu la voia întâmplării i-a lăsat în starea aceasta, ci doreşte ca noi cei care avem o stare mai bună ca a lor să mai coborâm de pe acel piedestal al unei vieţi fericite şi să vedem partea cealaltă a vieţii, o viaţă tristă. Dorinţa lui Dumnezeu pentru noi este ca să ne gândim şi la cei ce sunt în suferinţă, la cei care nu au ceea ce avem noi… El doreşte din puţinul nostru să ajutăm pe cel în nevoie, doreşte să-l slujim prin a îmbărbăta, sprijini, DĂRUI celui care are nevoie de îmbărbătare şi sprijin. De multe ori noi uităm că ceea ce avem este dat de Dumnezeu, de aceea să ne cerceteze aceste gânduri şi să ne adunăm comori în ceruri făcând fapte bune şi ajutând pe cei în suferinţă. Cuvântul Scripturii spune în Iacov „Religiunea curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în NECAZURILE lor.” Poate nu în toate cazurile avem parte numai de orfani sau văduve dar cu siguranţă avem parte de oameni, care au ceva în comun ce ne leagă pe toţi pe acest pământ şi anume NECAZURI. Şi dacă este cineva în necaz atunci avem şansa să putem aduce una dintre cele mai frumoase ofrande lui Dumnezeu, mai exact: să-i vizităm şi să-i ajutăm, chiar cu un sfat şi un zâmbet. Pe baza cuvântului scriptural prin care se arată importanţa ce o dă Dumnezeu vizitei şi ajutorării celor în suferinţă, împreună cu studenţii creştini în Suceava în data de 1 noiembrie am vizitat Spitalul de Psihiatrie cronici din oraşul Siret.

          Aproximativ 43 de tineri, fiind călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu ne-am hotărât să vizităm acest spital şi încă trei case de copii din Siret. Unii care au fost pentru prima dată au văzut ce înseamnă acea viaţă tristă, acea viaţă petrecută ani de zile în spital. Am fost primiţi cu foarte mare bucurie de către copii, dar şi de către fratele Liviu Humeniuc care ne-a îndrumat în cursul itinerariului nostru prin acea vale a plângerii am putea-o numi. Copii cu diferite malformaţii, copii cu suferinţă ne-au vorbit prin ceea ce sunt ei, şi noi am rămas străpunşi în inimile noastre şi am dat Slavă Domnului pentru că suntem sănătoşi. Ne-a bucurat foarte mult faptul că cei mai mulţi dintre ei cunoşteau cântări creştine, alţii cântau cu vocile lor laudă lui Dumnezeu, alţii cântau la chitară… şi la rugăciune toţi ştiau „Tatăl nostru.” Foarte mult putem vorbi despre experienţele avute ieri cu copiii dar dorim să vă lăsăm pe voi, cei care încă n-aţi fost acolo, să vizitaţi şi să vedeţi că viaţa este bucurie dar şi tristeţe. Seara am încheiat-o având părtăşie la biserica penticostală din Siret, unde prin cântare, poezie şi mesaj biblic l-am înălţat pe Domnul cu toţi tinerii, Duhul lui Dumnezeu lăsând o seară de har împletită cu bucuria rugăciunii ascultate şi împlinirea cântărilor cântate din toată inima. La sfârşitul programului a venit la mine o tânără, care face parte din „Casa Emanuel”, una din casele de copii vizitate de noi şi cu o anumită timiditate m-a întrebat „Nu vreţi să veniţi până la noi acasă?” Chiar dacă eram obosiţi am dat curs invitaţiei şi când am ajuns la ei am rămas uimiţi de primirea pe care ne-au făcut-o. Ne-au servit cu prăjituri, suc, ceai, ciocolată caldă. Am dat slavă Domnului cu toţii când am văzut că unii din ei vin la Casa Domnului şi de acolo îşi arată ospitalitatea lor. Apoi ne-am reîntors acasă cu toţii, fiind bucuroşi de faptul că Dumnezeu în splendoarea Lui ne-a ajutat să-i facem voia Lui, vizitând aceste locuri, şi simţind cu cei ce sufăr. În încheiere aş dori să citez un verset biblic „Totdeauna vor fi săraci în ţară, de aceea îţi dau porunca aceasta: să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel LIPSIT din ţara ta.”

Emy Vieriu – Departamentul de misiune şi proiecte evanghelistice OSCER Sv

Lasati un comentariu

Vă rugăm să țineți cont de faptul că comentariile sunt moderate și rel="nofollow" sunt utilizate. Deci, vă rugăm să nu folosiți cuvânt cheie spam ori domeniu ca numele tau, sau acesta va fi șters. Să avem o conversație cu caracter personal și semnificativ în schimb.