Darnicia

Adeseori priveam cu ardoare
spre lucruri noi, dar pieritoare.
Si-am hotarat cu bucurie,
sa fac si eu economie.

Candva, cand eu voi fi in stare,
sa-mi fac din ele’o casa mare
si un confort de’nvidiat,
dar ce credeti ca sa’ntamplat?

In minte imi veni deodata
ca asi fi mult mai castigata,
sa nu mai strang aicea jos
lucruri fara de folos.

Mult mai bine’ar fi ca eu,
sa ma incred in Dumnezeu,
si mica mea economie
sa mi’o trimit in vesnicie.

Si cum credeti c’am procedat?
m’am pus pe treaba imediat,
si tot ce’aveam in plus sa stiti
am impartit la cei lipsiti.

Imi doresc cu ardoare,
cand imi voi lua zborul catre soare
sa ma’ntalnesc cu ce’am primit
acolo sus in Paradis!

Luminita Colibaba

Deschide inima

Te-am ascultat de-atâtea ori
Când pledoaria ţi-ai adus-o.
Ai tot vorbit, deşi-n strâmtori
N-ai spus ce te durea.Şi plânsul
Ce trebuia să-l vadă toţi
Tu l-ai ascuns până-n străfunduri…

Şi nimeni n-a putut atunci
La inimă să iţi ajungă.
Umblai străin printre-ale tale stânci,
Nici un alin nu ţi-a ajuns la inima-ţi plăpândă,
Deşi-ar fi fost atâţi să te mângâie…
Dar ai vorbit prea mult ca să te-audă…

Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II

Fata cu măşti

Măştile-i valorează atât de mult pentru ei…
Dar fiecare poartă măşti!
Poate ai uitat şi trebuie să-ţi aduc aminte
că atunci când te-ai născut
ai pierdut ce-ai avut,
ce a fost a trecut,
dar ai intrat în pădurea mascaţilor.
Pădure de labirint
ce nu are ieşire decât
prin Poarta Morţii.

Dar această fată
E foarte studiată.
Păcat! E o mască…
În dormitorul sufletului ei
Se face linişte…
Cade masca de porţelan
Cu un ţipăt vlăguit de puteri
Cu lacrimi , cu perfecţiuni, cu defecte,
Cu ochii ei frumoşi,
Cu faţa-i fină şi perfectă,
Cu mâinile-i albe ,
Cu părul ce-n valuri înoată…
Cu toate… Cu toate!…

Şi măştile cad pe rând…
***
Dar fiecare
Are mai multe sortimente de măşti.
În dormitoarele sufletelor lor
Zac pe pereţi măşti colorate.
***
Şi toate măştile fetei
sunt perfecte!
Vesele, ici-colo măşti cu râsete,
Măşti care zâmbesc,
Pline de pace, armonie, pline de bucurie…

Ea e fata din spatele măştii.
Ea poartă atâtea dureri…
Răni din atâtea provocări.
Peste ea a răsărit un soare
De raze usturătoare!

Dar un singur “Cineva”
va intra
În camera sufletului ei,
Ce-i ticsită cu măşti.
Măşti pictate în ulei
De maestru fără nume, muritor,
(Un maestru din lume…)
***

Când chipu-i senin va ieşi la viaţă
Va fi o nouă dimineaţă
În care soarele, cu raze aurii
Va mângâia cu milă cicatricele adânci.
Ea va ieşi la o nouă viaţă,
Despovărată de privirea de gheaţă
Prin ochii de sticlă ai măştii,
Prin negură şi ceaţă.

Da! Abia atunci va fi o nouă viaţă!

Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II

Fiu al Tău

Nu pot să sper mai mult decât Tu m-ai lăsat să sper.
Nu pot să cer mai mult decât poţi Tu să dai.
Nu pot să cred ce am văzut deja…

Nu pot să tai din ce mi-ai dat să port.
Sunt rob al Tău creat s-aducă rod.
Nu pot `napoi să dau când m-ai chemat.
Nu pot s-ascund nimic din Chipul Tău curat!

Tu m-ai creat spre-a fi aici un om,
Un om ales, un sfânt altoi şi nu numai un rob!
Să duc cu bucurie sfânta Ta “povară”,
Chiar de-ar părea că îmi aduce doar ocară…

Să port cu bucurie jugul Tău, să fiu ca Tine tot mereu!
Să fiu o scară către cer,(o punte pentru cei ce sunt la greu).
Un vas ales şi preasfinţit de Tine,
În care torni ulei mirositor şi smirne!

Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II

Formă neuniformă

Sunt un suflet într-o formă.
Invizibilă-n interior…
Cu materii deteriorabile pe umeri
Şi aşa…nu pot să zbor!

Dar în curând le voi arunca pe toate!
Şi în loc de materii vor creşte aripi
Şi-mi vor înflori raze în păr…
În loc de aceste picioare neputincioase
Voi avea puterea să zbor!

Mai e foarte puţin până când
Nu va mai trebui să plâng…
Voi fi un suflet în gând,
Nu doar un suflet într-o formă
Neuniformă.

Voi avea puterea să mă bucur fără limită!
Nu voi mai alerga fără ţintă,
Pentru că nu mă vor mai însoţi
Aceleaşi picioare cu neputinţă
Din suferinţă!
Dacă nu ştii…

Dacă nu ştii ce e cerul de plumb
N-ai simţit niciodată durerea.
Plecat sub povară, plângând
Te-nfăşoară cu lanţuri tăcerea.

Dacă cerul ţi-a fost doar senin
N-ai simţit ce-i amaru-n durere
Când suspini, de suspine prea plin,
Când te-ntorci resemnat la tăcere…

Nu-arunca cu noroi şi venin
Când aproapele tău e-n durere.
În rugi să-i fii tainic alin.
Pe cel rău tu redu-l la tăcere!

Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II

Învaţă

Învaţă-te să-ţi pleci genunchii,
În timp ce inima ta
Se va pleca
La picioarele Lui.

Nu-ţi fie prea greu să verşi lacrimi
Sau să te înfiori,
În zori,
La susurul vocii Lui.

Străduieşte-ţi credinţa să crească
Prin mană cerească…
Citind, ascultând,
Împlinind voia Lui.

Nu înceta să-ţi speli trecutul,
Căci altfel vei umbri
Cu prăpăstii mii
Viitorul, ce-i sigur doar in mâna Lui.

Te-aşteaptă mult mai mult de o casă…
E-o mână de Tată şi e Dumnezeu!
E-o inima de dragoste plina, ce bate!
Văzduhul e senin, dar plin
De undele bătăilor cereşti!

Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II

Mai lasă-mi…

Mai lasă-mi liniştea,
Nu vreau să fiu irascibilă azi!
Mai lasă-mi aripile,
Căci altfel nu pot să zbor…
Mai lasă-mi plânsul
Altfel ma înec
În propriile lacrimi
În străfundul inimii,
Alunecând pe stânci…
Rupându-mi hainele prin ramuri…

Mai lasă-mi liniştea,
Dacă nu…mai lasă-mi măcar plânsul!

Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II

Nu sunt tină?

Poţi tu să te opreşti şi să spui:
“Doamne,ai greşit!
Eşti nedrept! M-ai umilit!”?
Un strop de ţărână
Să se răscoale chiar
Ar putea să spună :
“Nu sunt tină.”?

Ştie un vas pentru ce e creat?
Ar putea să aleagă,
(Fără să-nţeleagă),
Să fie un altfel de aluat?

Ştie apa în ce direcţie trebuie să cadă?
Unde îi e drumul trasat?
Ea loveşte fără ezitare…
Cârtirea nu-i aduce înaintare.

Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II

S-a nascut Isus

Într-o noapte înstelată de iarnă,
S-a născut într-o iesle umilă și goală,
Într-o cetate fără renume, ascunsă în taină,
Domnul Isus, în chip de prunc sărac și fără fală

Nu și-a făcut simțită prezența
Prin cea mai popularizată emisiune
Precum cei tari ce-și fac vădită acum inteligența,
Ci printr-o tainică și sfântă viziune.

Nu s-a descoperit unor profeți sau învățați,
Nici unor regi sau împărați,
Doar unor oameni simpli și curați,
Unor păstori fără pretenții de cultură, neînvățați.
Nu s-a născut într-un palat,
De-averi și bogății înconjurat,
Pentru ca oamenii săraci, dar plini de vină
Să se aplece şi-azi la ieslea Lui umilă.

El n-a venit ca să domnească.
Cum mulţi din vremea Lui credeau,
Ci a venit ca să îi mântuiască,
Pe cei ce încă nu Îl cunoşteau.

În fiecare an te-aşteptă Domnul,
Ca şi atunci,în Betleemul neînsemnat,
Să Îl primeşti în inimă ca pe Stăpânul,
Şi Sfetnicul tău,credincios şi minunat.

Deschide-I astăzi, inima prietene,
Oricât ai fi de păcătos şi vinovat,
Vei fi cu dragoste şi milă îmbrăţişat,
Şi vei uita c-ai plâns odată cu suspine.

Estera Simona Șalgău, absolvent FLSC

Ultima zi

Şi dacă azi ar fi ultima zi,
Ultima zi de-a mai putea trăi?
Ar fi o zi de veşnic răsărit,
Un răsărit făr` de sfârşit!

Un răsărit fără lumini,
Dar totuşi, negurile nu-l cuprind…
E-o pace infinită ce domneşte,
Chiar deznădejdea,frica risipeşte!

Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II

Un an nou

Un Nou An bate-ușor în poarta vieții tale
Și-un trandafir din mândra ta grădină
Își scutură încet a lui petale
Și îți strecoară-n suflet poate-o amară vină.

Un nou an îți șoptește să-ți faci acum bilanțul,
Să-ți numere bine zilele,
Să Îl primești în grabă pe Domnul Hristos, Preanaltul,
Să-ți faci în suflet toate socotelile.

Creștine, ai fost cântărit și anu-acesta
În cântarul Domnului divin
Ai fost găsit ușor sau greu în a Lui balanță
Sau vei fi alungat ca un străin?

Ai pus poate, pe taler fân, trestie și paie,
Fără să te gândești că vor pieri în foc
Și ai uitat să te îmbraci în albe straie,
Cu aur și argint să-ți pregătești cerescul loc?

Gândește-te că anii-ți trec iute ca un sunet
Vei fi chemat odată de-al Tău Judecător
Vei auzi cu spaimă atunci al lor răsunet
L-ai luat ca Avocat pe Blândul tău Păstor?

Silește-te să fii găsit deci gata,
Când Domnul Tău pe nori va apărea,
Când Îi vei auzi din Cer trâmbița
Să Îl întâmpini în toată strălucirea.

Estera Simona Șalgău, absolvent FLSC

Zdrobeste Doamne

Zdrobeşte, Doamne,
Zdrobeşte-n mine ce e rău!
Aşa cum strugurii-s zdrobiţi
În teascul Tău.

Să fiu eliberat,
De eul meu descătuşat.
Zdrobeşte-n mine ce-i al meu…
Nu voia mea, ci gândul Tău!

Zdrobeşte ce nu-ţi aparţine!
Nu mai sunt eu,ci sunt din Tine.
Zdrobeşte-n ţăndări rodul slab
Să nu-mi fiu rob, să-Ţi fiu viteaz!

Zdrobeşte-n mine firea
Să mă aplec tăcut.
Să tac şi-n ascultare
De Tin` să fiu umplut!

Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II

Lasati un comentariu

Vă rugăm să țineți cont de faptul că comentariile sunt moderate și rel="nofollow" sunt utilizate. Deci, vă rugăm să nu folosiți cuvânt cheie spam ori domeniu ca numele tau, sau acesta va fi șters. Să avem o conversație cu caracter personal și semnificativ în schimb.