Zdrobeşte, Doamne,

Zdrobeşte-n mine ce e rău!

Aşa cum strugurii-s zdrobiţi

În teascul Tău.

 

Să fiu eliberat,

De eul meu descătuşat.

Zdrobeşte-n mine ce-i al meu…

Nu voia mea, ci gândul Tău!

 

Zdrobeşte  ce nu-ţi aparţine!

Nu mai sunt eu, ci sunt din Tine.

Zdrobeşte-n ţăndări rodul slab

Să nu-mi fiu rob, să-Ţi fiu viteaz!

 

Zdrobeşte-n mine firea

Să mă aplec tăcut.

Să tac şi-n ascultare

De Tin` să fiu umplut!

                                                           Cornelia Pascariu, FEFS – KMS, anul II