Rodește pe al chipului copil bucuria că în curând se va întâlni cu tatăl său preaiubit! Ce-i semănat de generații în al sufletului pământ, aduce peste ani roade de care se poate bucura atât cel ce a rodit,  cât și cel ce a semănat.

Seamănă tinere cu trudă în acest prezent viitor!

De mici creștem cu un mediu aparte la pachet; ne este oferită o valijoară de principii plină și care deseori, până în pragul maturizării, stau dezorganizate, sunt veșnic călătoare; nu le mai poate așeza nimeni pe un raft stabil din al inimii adăpost.

Luptele din viața ta și a mea, adeseori parcă devin scuze pentru depărtarea de Tatăl Ceresc! Nu ne mai întoarcem acasă, să stăm cu El în vorbă seară de seară; nu mai mâncăm nici din micul Lui dejun, nici din cina pregătită cu atâta dragoste doar pentru a fi noi umpluți cu pacea și liniștea Lui divină.

Copii de Dumnezeu – așa ne place să ne intitulăm, așa ne place să pozăm. Trăim noi oare o viață demnă? Nu stă Tatăl Nostru întristat cu brațele încă deschise? Nu ne iartă El greșelile făcute în neștire? Nu ne iartă El greșelile pentru care ne-am căit? Putem cădea de zeci de ori dacă e nevoie pentru a deveni vase de aur curat; cu Tatăl Ceresc ne vom ridica de zeci de ori!

Care dintre noi poate să urce, dacă nu a știut niciodată cum e să coboare? Este bine a ne coborî în ființa noastră păcătoasă, a ne smeri cu credincioșie, ca El să poată să se înalțe în ființa noastră; să cunoască mai întâi cel rău că suntem doar ai Domnului, și apoi, cei ce ne privesc să afirme convinși: „Cu adevărat, aceștia sunt copii de Dumnezeu!”

Ne consolăm cu maturizarea fizică – credem că automat am devenit și maturi spirituali. Ne înșelăm amarnic: când trupul nostru se va degrada fizic, maturitatea noastră spirituală (există și excepții) abia va începe să străbată perioada de copilărie spirituală ca să ajungă la cea de tinerețe spirituală. Abia în pragul predării trupului proprietarului de drept – Țărâna-  vom străbate ultimul stagiu, cel de matur spiritual.

Dumnezeu dorește să ne simțim ca într-o familie unită, binecuvântată când ne aflăm în prezența Sa.  Ne îndeamnă tot El să nu ne comparăm familia de jos cu Familia de sus! Suntem prea mici ca să putem observa dincolo de orizontul privirii Lui Dumnezeu! Vede acolo unde noi am orbit; adună de unde noi zărim deșert; oferă ploaie din picurii secetei; crește din semințele nimicului omenesc!

Ne tot învață neîncetat să ne prețuim familia; să ne iubim aproapele așa cum El a iubit – a fost model pentru noi și va rămâne model pentru oameni până la a Sa venire. Ne spune că în familie se oferă iubire, înțelegere, iertare! Tot ea, ne oferă acea valijoară cu principii când plecăm de acasă. Și, pentru că suntem complet ignoranți în general, vine o vreme când plecăm din cuibușorul familiei ca să conștientizăm ce comoară coexista cu noi.

Pentru a facilita înțelegerea mesajului transmis de acest articol, vă voi oferi un mic exemplu din viața mea, prin care am învățat a prețui conceptul de „familie”.

La vârsta de 18 ani, am pornit spre un oraș nou, cu scopul de a urma o facultate.

Când am pornit pe acel drum, statutul meu era cel de orfană de mamă și abandonată de tată. Bineînțeles, cum mama se rugase ca El să ne fie Tată după plecarea ei, Dumnezeu a început să și lucreze cu mai multă dragoste, cu mai multă îndurare față de mine, față de ai mei frați și surioară!

El mi-a deschis uși; s-a îngrijit mereu de mine să îmi pună bănuți în portofel când nu mai aveam nimic; m-a hrănit când eram flămândă; m-a îmbrăcat când frigul mă cuprindea cu hainele de primăvară. 

Nu o mai am pe mama biologică; tatăl biologic și-a abandonat copii; am câștigat însă un Tată Ceresc, care nu mă va abandona vreodată..  și multe alte mame și tați în Domnul. Niciodată nu aș fi reușit să Îl cunosc pe Dumnezeu dacă nu m-ar fi modelat prin pierderea părinților! Nu aș fi știut să prețuiesc siguranța oferită de membrii familiei! Mama mi-a ordonat și organizat principiile din valijoară și L-a lăsat apoi pe Tatăl Ceresc să le ducă în siguranță la destinație.

Orice situație, orice lucru bun sau rău ce ni se întâmplă, ar trebui să ne conștientizeze tot mai mult că ar fi bine să stăm în prezența Tatălui Ceresc și pe vreme bună și pe vreme rea.

Nu totdeauna familia va fi cea care va semăna; uneori ne seamănă semințe Dumnezeu prin îngerii Lui de pe pământ; alteori, El ni se face cunoscut personal prin scrisoarea de iubire: Biblia.

Cât mai avem timp lăsat la dispoziție , ochii noștri și întregul corp să fie vindecate de zgomotul lumii prin tăcerea provenită de la Tatăl Ceresc. În această tăcere divină, planurile omenești să ni se destrame; principiile corecte să ne ghideze spre apropierea tot mai intensă de Familia de sus și să le înlăturăm pe cele greșite. În orice situație ivită pe  tărâmul ființei noastre, nădejdea, bucuria, înțelepciunea, bunătatea și răbdarea să nu dispară!