De vrei să-L vezi, privește afară
La tot ce-i tăinuit, ascuns
De ochii răi și-a lor lucire
De egoism și lăcomie
Ce-mpiedică privirea vie
Să vad-al soarelui apus…

De vrei să-L vezi, lasă deoparte
Orișice gând te-ar înrobi.
Nu-L poți vedea când tot noianul
De gânduri negre te-nfășoară,
Ci trebuie să lași să moară
Orișice grijă, dar prin El!
Atunci, în a zilei lumină
Din toate miile de jocuri
Ce-au început să lege raze,
Și-mbrățișează câte-o frunză
Și-ale smaraldului de iarbă smocuri,
Si muguri de viață-n taină
Încep a se deschide-n ramuri:
Începi să-L vezi.

Îl vezi și-n roua argintie
Din miliardele de flori
Ce-s a pământului podoabă:
Sclipesc pline de apă vie
Și-i încropesc, divin, o salbă…

Nu-l vezi pe El când se revarsă
Râuri de raze ce ades
Par să deschidă Paradisul
Când printre crăpături de nouri
Fâșii de aur viu se țes?
Și în lumina lor cerească
Parcă coboară îngeri plini
De Fericirea cea Aleasă:
De El, ce-I în a lor priviri!

Negreșit!
Va trebui să-l vezi…
Că El niciunde n-are seamăn
Și de încă nu-L vezi, te rog..
Deschide-ți ochii și iubirea
Și pe deplin, trăind, să crezi!

Nu-l vei vedea în răutate,
În bani, în chef, în strâmbătate,
În nedreptate și în lene,
Nu-l vei vedea în veselia
Belșugului de vin și ceartă,
Nu-l vei vedea în nebunia
Ce-a orbit lumea- omenirea
Cu lăcomia dup-avere
Și faimă și deșertăciune!

Îl vezi?
În tot ce cântă în natură:
Culori, miresme, vietăți:
O artă vie, prelucrată,
Așa cum scrie în Scriptură,
De-un Creator măreț și tare
A cărui Nume e vestit
Pentru dreptatea Sa în toate
Și-nțelepciune-n nesfârșit,
N-a cunoscut apus, se pare
Și chiar e viu în infinit!
Puterea lui e cea mai mare…
De-L vezi pe El…
Ești fericit!
                                              M.O.